Simt miros de toamna....toamna totul moare...
Cum as putea face sa castig aceasta lupta continua cu imaginea ta?
Uneori am visul acesta, ca imi scot ochii si ii dau unui ului in zbor, pentru a nu te mai vedea in fiecare lucru pe care-l intalnesc, pentru a nu-ti mai vedea chipul mereu…dar apoi visul se opreste brusc, ma trezesc, deschid ochii iar imaginea ta e acolo…inca o vad…atat de aproape…atat de reala…intind mana si…s-a dus…
Uneori ma urasc pt ca-ti simt parfumul in fiecare aroma, dar ma imbat apoi pe loc si te simt mai aproape…iar cand clipa dispare o astept cu nerabdare pe urmatoarea…pentru ca stiu ca nu va trece mult si ma voi bucura din nou si din nou de aceasta clipa…privesc cerul pentru a-mi crea impresia ca ma uit in ochii tai si-ti vad sufletul…cerul acesta senin se aseamana izbitor cu sufletul tau…
Ador cerul…
Inima mea a devenit atat de grea incat doare…e incarcata cu atata iubire si atata amaraciune…
Nu vreau sa dau timpul inapoi, nu vreau sa pot intoarce totul si sa te evit, sa nu-ti adresez acele inocente prime cuvinte…Nu…
Te simt chiar si acum…privesc in jur si….imaginea ta e pretutindeni…Aud acorduri care imi amintesc de tine, de ca si cum nu ar fi deajuns ca ma lupt deja cu imaginea ta…
Te simt chiar si acum…si stiu ca la fel ca ieri, ca in fiecare noapte si zi tot aici vei fi…vorbesc cu tine, ma imbat cu aroma ta, deci existi…
Nu stiu insa de ce ma doare fiecare parte a corpului, fiecare parte ce a cunoscut vibratia atingerii tale…Nu stiu de ce simt ca as vrea sa imi infig mana in piept si sa te scot de acolo pentru a putea sa ma bucur de imbratisarile tale, de zambetul jucaus, de placeri carnale…de ACEA privire…de ACEL sarut…De ce nu ma multumesc oare cu tine asa cum te am acum? Pentru ca existi…esti si acum aici…
Privesc in gol, refuz sa-mi formez alte amintiri, refuz sa vad realul din jurul meu si fiecare obiect ce ma inconjoara, stiu ca atunci voi realiza contrariul a ceea ce stiu ca exista acum, aici…Privesc fara clipire dansul amintirilor cu tine, privesc neincetat si prefer sa raman hipnotizata. Nu vad si nu aud nimic in jur decat glasul tau, imaginea ta…atingerea ta…parfumul tau…Iti simt mana pe obrazul meu, inchid ochii si ii simt caldura…e liniste…totul dispare in jur…ma privesti…te privesc…simt atingerea tot mai racoroasa…si dispari in neant…tot ce pot face e sa raman incremenita, sa te caut cu privirea… insa… stiu ca nu mai esti pentru ca…nu te mai gandesti la mine…apoi ma mint, ca pana acum, ca te vei gandi din nou si peste putin te voi simti iarasi aici…
Da…asa ma mint…imi spun ca imaginea ta apare si dispare ori de cate ori tu te gandesti la mine, iar cand gandul tau fuge, iei cu tine si imaginea ta si o duci departe…
Privesc in pieptul meu, cu ochii mintii…si te gasesc acolo, pana cand te vei gandi din nou la mine…
Daca acum ce simt inseamna “a iubi”…nu imi ramane decat sa iti multumesc…Acum stiu ca exista pentru ca traieste in mine…
Chiar de-atat mi-a fost dat sa gust…chiar daca stiu ca aceasta viata va trebui fara de tine sa o traiesc…te voi pastra in suflet si ma multumesc cu atat, caci…nu pot renunta la tine…nu pot renunta a te iubi…
