As putea pune punctul pe "I" intr-una din problemele cotidiene, dar...nu o fac. Prefer sa scriu despre mine si prin mine, despre tine...caci imaginea ta acolo traieste, din si cu mine se hraneste formand noi si noi rani...
Ajunsesem sa gandesc ca vreau si-mi place sa traiesc, pentru ca stiam ca respirandu-te pe tine era altfel, stiam ca asa vei fi pururi acolo, numai pentru mine. Iti oferisem bucati din inima mea, imputinand-o pe ea, pentru a te hrani pe tine...Ca sa ma asigur ca vei ramane...ca vei creste acolo...rand pe rand ai crescut pe locul ei, ea s-a risipit usor, iar acum in locul ei bati tu, in locul ei imi pompezi prin vene atingeri, caldura, zambete...preferam sangele inimii, principiul clasic al vietii in sine, caci sangele nu doare cand strabate corpul...
Acum gazduiesc singuratatea, o voi hrani cu tine pana la maturitate si o voi lasa pe ea sa traiasca in mine si sa ma hraneasca...
Acelasi decor, aceeasi carare, acelasi parc lipsit de soare...
