[...]

Tot ce-a insemnat vreodata "te iubesc" acum s-a dat peste cap, definitia sa s-a schimbat fara doar si poate...ciudat, dar totul a devenit haos...un haos placut...stiu, pare de neconceput, dar ador haosul acesta. Ador felul in care faci parte din haosul acesta. Ador felul in care arunci culoare in viata mea, ador felul in care te joci de-a pictorul, ador felul in care faci culorile sa se-aseze exact unde doresti tu, exact unde e locul fiecareia...
Ma plimb, bat cararile parcului si stric perfectiunea creata de natura...calc totusi cu grija peste covorul multicolor. Pentru o secunda imi pare ca te-aud rostindu-mi numele, dar nu...era doar vantul ce trecea usor prin coroanele copacilor, creand un cantec minunat...Ridic ochii pentru a privi peisajul...Pentru o secunda te zaresc, dar apoi...e doar ea...natura...accept ca e ca atunci cand te privesc pe tine...Aceasta opera de arta minunata, pe care ea a creat-o, seamana izbitor cu tine si brusc as vrea sa ma-ntristez, dar nu pot, zambesc; as vrea sa fug, dar totusi zabovesc...Tot ce-mi lipseste acum e soarele, atunci as sti cu siguranta ca esti aproape...

Voi pleca acum...e galagie aici, iar tu-mi oferi liniste...Te voi cauta in alta parte, pe alta alee, in alt decor...