[...]

-->

Seara…simt ca ma sufoc intre cei patru pereti asa ca decid sa imi schimb tinuta si sa ma aventurez in inima orasului. Seara e frumos aici. Multe suflete, fiecare cu fericirea sau supararea sa, jocuri de lumini, agitatia in sine de seara, toate formeaza locul perfect pentru a te reculege.

Intalnesc un grup de amici. Schimbam cateva vorbe dupa care decidem sa incalzim canapeaua unui local primitor. Fiecare isi exprima dorinta vis-à-vis de incantarea papilelor gustative. Se ating subiecte care mai de care mai incitante. Desi nu aud nimic din ce se discuta in jurul meu, expresiile fetelor celor ce inconjoara masa, imi arata acest lucru. Decid sa ma prefac in continuare ca sunt prezenta, nu doar fizic, in acea incapere. Chipul meu nu face altceva decat sa copieze ocazional grimasele celorlalti. O intrebare,venita nu stiu cum si nu stiu de unde, imi readuce auzul si vocea la viata : “ ce este infinitul?” ridic ochii ce stau atintiti spre jocul scortisoarei ce plutea in vinul aburind si ca un copil de scoala care stie prea putin lectia, aproape ca iti strig numele, dupa care raman inmarmurita. Sase perechi de ochi raman acum atintite spre mine, asteptand parca o continuare sau macar o explicatie a reactiei mele. Cobor ochii inapoi cautand sa reaiau dansul scortisoarei de unde l-am lasat, doar ca nu reusesc sa-l mai vad. Intrebarea se repeta, doar ca acum imi e adresata direct, destinatia e prea exacta, asa ca decid sa soptesc de data asta ceea ce spusesem mai devreme, pastrandu-mi directia privirii, cautand dansul.. . Sunt mai mult ca sigura ca tocmai mi-am oferit drept premiu biletul spre iesirea din local. Tacerea este inca instalata la masa si imi pare ca e asa liniste de ore intregi, desi poate au trecut doar cateva secunde de la isprava mea. Imi iau paltonul si cu o miscare foarte impertinenta, violenta aproape, arunc spre masa plata vinului ce imi tinuse companie pana acum. Parasesc localul si hotarasc sa ma indrept spre o alta locatie, singura. Traversez Piata Libertatii. Aici chiar ma simt libera. Mintea mea e libera sa gandeasca ce doreste, nimeni nu ma va privi uimit. Zabovesc putin. Eliberez fumul tigarii si privesc putin spectacolul serii, al pasilor trecatorilor. Frigul ma pune curand in miscare si parasesc zona spectatorilor.

Imi revine imaginea secvantei abia petrecute in fata amicilor mei si zambesc. Da…nu stie nimeni ce e infinitul, raspunsul secret il detin doar eu (desi tocmai l-am dezvaluit si altora, e posibil sa fie inca in siguranta).

Sa fie acesta motivul, geloziei mele? Nu stiu…sunt insa sigura ca e motivul pentru care imi doresc ca nimeni altcineva sa nu te mai cunoasca. Vreau sa fiu unica detinatoare a acestui raspuns.